Oameni şi iar oameni

Norocosul

Are în jur de 35-40 de ani sau chiar mai mult şi a avut bafta să fi ajuns la vârsta la care te gândeşti să cumperi o locuinţă înainte de umflarea bulei (până în 2003). A putut cumpăra atunci fără împrumuturi dar îţi explică acum că preturile sunt ok, doar suntem în UE, ne-am aliniat, nu înţelege de ce avem atâtea discuţii. Să se facă rate, ca toată lumea, că şi el ar face, la o adică, atâta doar că nu-i trebuie.

Păţitul

A cumpărat în timpul bulei sau după spargerea ei. Acum te întreabă ba temător, ba sigur pe sine dacă au mai scăzut preţurile. Ştie că nu vor mai scădea, altfel nu ar fi cumpărat, nu? Şi dacă au scăzut, au scăzut doar puţintel, deci stă bine.

Boemul

Îi e bine în chirie, nu economiseşte nimic, nici nu e genul care să accepte angajamentul unei rate, dar vorbește detaşat despre preţuri: „O să scadă, ai să vezi, n-are cum altfel”. La fel de detaşat precum un vegetarian ce vorbeşte despre preţul cărnii. Sau un om sănătos despre medicamente: „Lasă că o să scadă preţul medicamentelor şi ai să te faci tu bine”.

Moştenitorul

A avut bafta să primească un apartament de la părinţi. Fie are o atitudine similară norocosului de mai sus, fie te îmbărbătează şi îţi spune că nici el nu ar face rată, dacă ar fi în situaţia ta. Însă de multe ori, dacă cunoşti omul suficient de bine, îţi poţi da seama că nu-i chiar aşa: dacă ar fi trebuit să aleagă între chirie şi o rată dezavantajoasă, probabil ar fi acceptat cu greu să meargă împotriva trendului majorităţii.